#politica actuala in #turcia : #chp si alegerile de la #istanbul

Luptele pentru tron de la Istanbul:

O nouă cădere a Constantinopolului?

Ori soarta este mereu de partea lui Erdoğan, ori este altceva la mijloc… eram în Asia când am citit cu stupoare că Istanbulul i-a scăpat printre degete, ca prin minune, AKP-ului - mi-am spus: oare Erdoğan nu se pregătește deja pentru represalii? După mai mult de o decadă la cârma Constantinopolului, cu siguranță nu este dispus să accepte cu una, cu două victoria partidului de opoziție, kemalist de formație, CHP, și al celui pe care îi consideră deja dușman de moarte: Ekrem İmamoğlu, ales primar general acum 2 săptămâni.

Guvernarea metropolei de pe Bosfor înseamnă putere, iar Erdoğan nu-și poate permite o pierde de proporții similare… În plus, vistieria țării se află la Istanbul, amicii din lumea afacerilor pe care i-a atras de partea sa în toți acești ani, în special după 2014 (anul schimbării constituției și a formei de guvernământ în Turcia) - într-un cuvânt: tot ceea ce este economicamente promițător în Turcia se află în Istanbul… iar ca pe vremea Sultanului Mehmet Cuceritorul, cine cucerește o dată Constantinopolul nu se va opri acolo...

Adevărul este că Erdoğan își cam simte numărate zilele pe tron. Lumea este sătulă de promisiunile deșarte, de inflația crescândă, de intervențiile militare nejustificate în Siria, de show-ul servit ca lovitura de stat în 2016 și utilizat ca motiv de persecuție a adversarilor, iar mulți și-a dat deja seama că tot elanul religios nu este decât o tactică de manipulare a votanților. Unii s-au obișnuit cu longevitatea “unchiului” Erdoğan și îi așteaptă sfârșitul natural, alții văd că guvernării i s-au cam golit seifurile și-i privesc colapsul drept o chestiune de timp. Nici prietenii mei din Gaziantep, o regiune conservatoare, dar din ce în ce mai sceptică în privința credibilității și solvabilității liderului, nu mai tolerează ipocrizia afișată mai ales zilele acestea, în timpul Ramadanului.

Momentul însă a fost considerat propice de către șeful statului, care a fixat inaugurarea celei mai noi și mai mari moschei din Turcia, Çamlıca, taman în duminica dinaintea postului. Ca și cum palatul pe care l-a construit acum câțiva ani ca rezidență  prezidențială nu ar fi fost simbol suficient al trecerii sale prin istorie… însă într-adevăr, pentru a intra în rândul sultanilor, e necesară edificarea unei moschei: asemeni lui Süleyman (Süleymaniye) sau a lui Ahmet (Moscheia Albastră), Erdoğan se vrea parte integrantă a posterității și este în stare de orice pentru a-și anihila rivalii.

Ca și în cazul de față, când partidul său a exercitat o deosebită presiune asupra justiției pentru anularea alegerilor locale din Istanbul - motivul: unii dintre membrii comisiilor de votare nu erau funcționari, așa cum prevede legea. Bine, dar anul trecut, în cadrul alegerilor prezidențiale câștigate de actualul șef de stat s-a înregistrat același fenomen, iar conservatorul AKP nu a făcut nicio plângere, susține CHP și İmamoğlu, ce s-a văzut dezbrăcat de autoritatea cu care nici nu se obișnuise bine.

Prin urmare, İmamoğlu a înaintat ieri un recurs special Comisiei Electorale Supreme, solicitând anularea alegerilor prezidențiale și legislative din 2018, cât și repetarea a alegerilor municipale din Istanbul: la consiliul municipal și de district (câștigate de AKP, dar neanulate). Inițiativă lăudabilă, însă cu prea puține șanse de succes, din păcate...

Este ironic și trist în același timp faptul că un partid ce se autointitulează Adalet ve Kalkınma Partisi, Partidul Justiției și al Dezvoltării urmărește principii diametral opuse acestor principii… trist, dar puțin surprinzător, dacă ar fi să analizez situația în context sud-est european.

Dar vreau să sper că este începutul sfârșitului pentru AKP, așa cum spunea și unul dintre cunoscuții mei din Antep, fost consultant pe teme de securitate la NATO.

Oamenii încep să se trezească din vraja în care fostul primar-erou al Istanbulului i-a ținut încă din anii 2000...

Am observat și o revenire la kemalism, la valorile republicane promulgate de Atatürk - și nu doar în rezultatele alegerilor locale de aici, din sud-est, un bastion tradițional al AKP în care CHP a câștigat fără probleme; mă refer la tineri în general, care într-un context cum nu se poate mai destins (în timpul unei plimbări cu barca la Halfeti), au început spontan să intoneze nu doar cântece locale, ci kemaliste/republicane - ceea ce acum un an, de exemplu, ar fi fost de necrezut în zonă (îmi spun prietenii), mai ales daca e vorba de fete oarecum conservatoare, adepte ale vălului și ale veșmintelor de o considerabilă lungime.

În orice caz, chiar dacă AKP va reuși să-i smulgă meritata victorie lui İmamoğlu, faptul că în sud-est emanciparea politică începe să se facă simțită este deja un semn foarte încurajator. Poate că acest mult așteptat cântec de lebădă al AKP este într-adevăr mai aproape decât credem… căci atunci când se sfârșesc galbenii se cam sfârșește și cu popularitatea...