Mitul turistic in #maroc - #rabat #casablanca & #fes

MAROC: RABAT, CASABLANCA & FES

La câteva zile de la reîntoarcerea pe meleaguri europene, amintirea voiajului meu marocan își păstrează încă culorile… a fost o aventură într-un teritoriu cunoscut în teorie, dar mai puțin în practică... fiind de prea multe ori descris în tonuri idilice, însă foarte rar cu un realism tranșant.

Fotografiile disponibile online nu redau nici măcar un 10% din ceea ce sunt cu adevărat cele 3 orașe în care, forțată de o curiozitate insațiabilă, m-am decis să petrec o săptămână: Rabat-Salé, Casablanca & Fes.

Lăsând la o parte aparența orientală romanțată, culorile uneori răpitoare & anumite opere arhitecturale, realitatea în aceste 3 metropole este departe de idealizările popularizate online...

Orașul vechi (medina): bazarul (souk) cu mii de dughene și vânzători, străzile întortocheate, adesea lăsate în paragină, miresmele surprinzătoare (nu neapărat în mod pozitiv), sărăcia lucie din inima medinei, tinerii în așteptare de turiști debusolați dispuși a recompensa ghizii amatori cu prețioși euro, mereu o afacere profitabilă în Fes (mai puțin în Rabat ori Salé, unde puțini străini au curaj să se aventureze), în acest labirint însă, însă, o activitate lucrativă datorită nenumăratelor hoteluri ascunse în medina ce găzduiește 1 milion de locuitori....

Casablanca - lipsită de strălucirea anilor 1940... restaurantul La Sqala, amenajat într-o structură din secolul al XVIII-lea, cafeneaua Rick's, ce supraviețuiește datorită mitului hollywoodian, și restaurantul Ostrea din port sunt cam singurele insule de modernitate din centru... pe țărmul atlantic domină Marea Moschee Hassan II, o operă de artă remarcabilă, și hotelurile exclusive (cu restaurante la standarde - fapt observat iarăși cu proprii ochi și papile gustative). Bazarul nu putea lipsi: cel din interiorul medinei și cel “autentic”, Habbous.

Haos, aventură, incursiune în necunoscut - sau poate prea puțin cunoscut.

Despre Rabat se vorbește puțin, în broșurile turistice se arată doar priveliștea feerică de pe coastă, moscheile într-adevăr impresionante, medresele, Kasbah, cetatea dinastiei Udaya sau bărcile menite a transporta doritorii de pe un mal pe celălalt al râului Bou-Regreg - cel ce separă Rabat de Salé.

Însă doar portul din Salé, pavoazat cu restaurante și blocuri noi-nouțe de apartamente vestice, turnul lui Hassan, mausoleul dedicat lui Mohammed V și Palatul Regal corespund standardelor modernității - sunt insule de “europeizare”... restul este lăsat la mila suveranului, care are cu siguranță alte chestiuni urgente pe ordinea de zi...

Cele 2 medine, cea din Rabat & cea din Salé, au un aspect medieval, iar curățenia lasă de dorit... moscheile ascunse sunt bine întreținute, la fel ca și riadurile-hotel destinate turismului internațional - evident, majoritatea la standard europeo-marocan, firește, în cazul cărora e necesar un dram de indulgență din oficiu...

Străzile dosnice presărate cu figuri dubioase sunt așadar o priveliște comună și deloc neașteptată mai ales pentru un CĂLĂTOR est-european...

Neașteptat pentru mine a fost însă nu doar contrastul cras între luxul regal și aspectul general al orașelor, ci venerația față de rege - invers proporțională cu bunăstarea efectivă creată de acesta... și, firește, gradul extraordinar de poluare... in special in Casablanca...

În aceste 3 orașe nu îmi aduc aminte să fi avut parte de aer cu adevărat curat - cu excepția minutelor petrecute la câțiva metri de ocean... în rest, chiar la 100 m de Atlantic, aerul era irespirabil…

În România - și mă refer la Iași & București în baza ultimului meu voiaj din septembrie 2017, am simțit aerul mizerabil în 60% din zonele parcurse (mulțumită parcurilor, situația era în general acceptabilă) - și totuși, am citit chiar săptămâna trecută faptul că în dulcea patrie mor anual 23.000 de oameni din pricina poluării!! Noi fiind membri UE, într-o poziție avantajată față de Magreb!...

Evident, având în vedere situația oricum alarmantă din poluatele orașe din Europa de Est, m-am interesat de situația îmbolnăvirilor de cancer în marile orașe marocane.

Datele au corespuns presupunerilor mele: conform unui comunicat al Ministerului Sănătății din Maroc, în fiecare an se înregistrează 40.000 de cazuri de cancer... iar conform unui alt studiu, în primii 8 ani de existență ai Centrului Oncologic Hassan II, 2005-2012, îmbolnăvirile în zona estică au crescut cu peste 20%, în special în cazul femeilor… Însă regele (și guvernul) sunt cu siguranță ocupați cu alte chestiuni mult mai importante decât sănătatea și durata de viață a supușilor!...

Ostroavele de liniște și confort sunt hotelurile și restaurantele destinate turiștilor - modelul colonial se dovedește profitabil pentru cei ce oferă servicii de calitate la preț european (de care de multe ori fac uz și localnicii înstăriți).
În Casablanca, în restaurantul La Sqala, de exemplu, nu am observat decât străini... situația nu e diferită în cele 2 restaurante din port ori în Fes, unde restaurantul La Medina, cu spectacol, dans, alcool și meniuri prohibitive localnicilor, este rezervat străinilor - evident, tratament special, însă la preț de metropolă, având în vedere reputația de cel mai bun restaurant din oraș.

Sectorul turistic este într-adevăr foarte bine coagulat în Maroc - între hoteluri și cele nu foarte numeroasele restaurante la standarde există un raport complementar, o cooperare transparentă, fără niciun fel de spirit concurențial - deși multe hoteluri oferă mic dejun și cină (la cerere/cu rezervare).

În Rabat & Fes rezervasem camere în hoteluri tip riad (case tradiționale cu 100-200 ani vechime), exact la intrarea în medina (hoteluri mai tipice decât acestea nu există) - ospitalitatea de care am avut parte, ceaiul și fursecurile cu care am fost întâmpinați, recomandările, discuțiile informale (deloc accidentale) pe diverse teme, dirijate discret de către subsemnata spre sfera social-politicului - toate acestea mi-au arătat un segment de populație recunoscător oaspeților și avid de turism, unica salvare cât de cât imediată a mediului urban marocan...

În aceste două orașe regale, Rabat și Fes, medina și restaurantele tipice (exemplu: Dar Naji în capitală) ar fi printre puținele atracții principale… În Rabat, cu excepția orașului vechi, atât fortăreața-metropolă Chellah, cât și turnul lui Hassan din preajma Mausoleului închinat lui Mohammed V merită o vizită...

În Casablanca, în schimb, clădirile hotelurilor de 5 stele, Marea Moschee și puține alte construcții aflate sub tutela guvernului (de exemplu Mahkama du Pacha) contrastează cu haosul din medina și cu aspectul ponosit al străzilor centrale, garnisite cu edificii din perioada protectoratului francez (1912-1952), trezind o melancolie stranie… din rândul acestor vestigii, doar Rick’s Café își păstrează mândria de altă dată…

O oră petrecuta înăuntru este o superbă călătorie în timp - și astă datorită Hollywood-ului, care hrănește sentimentalitatea și curiozitatea atâtor cinefili - firește, nu aș fi putut rata faimosul bar! O astfel de priveliște nu neutralizează, însă îndulcește amintirea unui oraș erodat de timp, mizerie și sărăcie…

Am stat de vorbă cu mulți dintre “amfitrionii” noștri - chiar și cei ce au cunoscut traiul în Europa… diferența între cele 2 lumi este clară, marocanii sunt conștienți, sunt însă mulțumiți de prezent prin comparație cu trecutul mult mai aspru cu generația seniorilor de acum. Sì ei așteaptă luminița de la capătul tunelului...

Sărăcia e cea mai evidentă în cazul tinerilor ce aproape te obligă să-i iei de ghid prin Medina din Fes, avertizându-te că “ici, le GPS ne marche pas”...

După atâția ani de bătut drumurile lumii, le răspund fără a clipi, nu mă deranjează intervenția, însă îi înțeleg parțial și pe turiștii ce nu au curajul să înfrunte o asemenea realitate, și evită medina ori circula doar în prezența unui ghid “achiziționat” în prealabil…

Tocmai din această reticență, în partea nouă a orașelor, taxiul este unicul mijloc de transport pentru turiștii ce refuză imaginea și provocările cotidianului marocan sub toate aspectele sale - pozitive cât și negative…

Aceștia sunt cei ce vin în Maroc sperând să fotografieze o medina autentică (adevăr) strălucind de curățenie (50% ficțiune), să cumpere mărfuri bune (adevăr) la preț de chilipir (ficțiune) și să se “tele-porteze” (ficțiune & trafic infernal) într-un taxi curat și parfumat (80% ficțiune, chestiune de noroc) de la hotel direct la restaurant…

nimic din ceea ce se crede despre Maroc nu este 100% real; imaginea idealistă de Instagram a acestei țări nu poate supraviețui realității prea puțin înmiresmate - dar acestea sunt adevăruri pentru un CĂLĂTOR, nu un turist… este altceva a parcurge pe jos unul dintre cele 3 orașe (pe raze “umane” de aprox. 5km, de exemplu), ori distanța dintre acestea în tren, la o clasă I ce se diferențiază infim de cea de-a II-a, și care mi-a adus teribil de mult aminte de acceleratul Timișoara - Iași, ce de 15 ani de zile își plimbă același deplorabil trunchi pe aceeași rută infernală (o experiență din 2017, ce nu se va mai repeta). Însă măcar în Maroc există o explicație plauzibilă pentru aceste chestiuni (nu ca în dulcea Românie)... iar din

dorința de aventură și lipsa altor mijloace, trenul este unica opțiune în Magreb...

Concluzia voiajului ar fi următoarea: Marocul este o experiență pentru călătorii cu un “stomac” adecvat, insulele/buzunarele cuantice reprezentate de facilitățile orientale de export fiind premiul acordat curajoșilor și curioșilor pregătiți să înfrunte Africa - sub fațetele ei cum nu se poate mai contrastante. Merită efortul ?

Răspunsul meu, nomad avid de aventură, Dolce Vita, dar mai ales de Imprevizibil, este DA - însă NOTA BENE: această originalitate se plătește ;)