#albufeira ori #turism masiv in #portugalia

#ALBUFEIRA într-o după-amiază

Aici peripețiile au început prin parcurgerea numeroșilor km de la gara Ferreiras înspre stațiune. Neducând lipsă nici de energie, nici de încăpățânare, am refuzat să aștept vreun mijloc de transport (care ar fi apărut în minimum 30 minute) și m-am avântat în căutarea coastei. Întreb o trecătoare pentru a confirma indicațiile GPS-ului meu de încredere, iar portugheza prietenoasă mă avertizează în privința lungimii traiectoriei - privindu-mi cu îngrijorare pantofii cu câțiva cm de toc… Dar eu, debordând de energie, îi spun că am destul timp și răbdare (!!) la dispoziție pentru a înfrunta cei aprox. 6 km (pe care îi pot parcurge cam într-o oră).

Pornesc așadar la drum: coline verzi, căsuțe rustice, văi adânci, șosele întortocheate - un superb peisaj, însă un drum aparent interminabil!...

Un plăcut sentiment de curiozitate amestecată cu un oarecare deja-vu mă însuflețise, aș fi mărșăluit la nesfârșit… dar având în vedere că întunericul s-ar fi lăsat până la urmă, tare mi-ar fi plăcut să văd oceanul și stațiunea în lumina soarelui…  însă acestea rămâneau deocamdată nevăzute...

Pe scurt: marș neîntrerupt, șoferi care mă priveau uimiți, ulterioară lipsă de internet (și baterie) cristalizată în întrebări în diverse limbi străine adresate temerarilor joggers sau bicicliști, scurte conversații și instrucțiuni - toate acestea soldate însă cu un final fericit! Mă aflam atât de aproape de finalul maratonului meu atlantic! Centrul a fost localizat cu succes, printre diverse străduțe cu indicatoare unul mai confuz decât altul - dar odată ce am depășit prima centura hotelieră: stupoare!! Stranie senzație… mă aflu oare în Albufeira sau din nou în Palma de Mallorca??!

Tipicele hoteluri iberice de plajă, culori kitsch, turiști străini la tot pasul, standuri de fast-food, anunțuri și meniuri în engleză… oroare!! îmi lipsea deja enorm magia unui Faro, Lagos, Portimão… căutam cu disperare inima urbei - eram convinsă că amprenta turismului de masă nu nimicise esența milenarei Albufeira!…

Prima recompensă a venit odată cu descoperirea plajei și a splendorii apusului de soare... Atinsesem culmea ce se opunea oceanului la momentul oportun - astrul se contopise deja cu infinitatea marină… Îmi simțeam deja răsplătit efortul de a fi răzbătut până la coastă - acest superb dar îmi era deja suficient... În jurul meu: faleze înalte, hoteluri ce păreau căsuțe de vacanță de la acea depărtare, aerul era de o limpezime fără seamăn… nuanțele de ciclam și violet păreau pictate cu o generozitate divină. Colosal peisaj… Am decis să-mi continui periplul: rămășițele arhitecturale portugheze au fost greu, dar nu imposibil de găsit printre suișurile și coborâșurile acoperite de sigle luminoase ce aduceau a Las Vegas (impresie la care a contribuit și mulțimea de turiști britanici în stare mai mult sau mai puțin avansată de ebrietate)...

Parcurgând ulițele înguste, m-am despărțit de lumina binefăcătoare a lui Helios presată de către o altă mitică prezență: Chronos! Oricât de mult aș fi vrut ca timpul să stea pe loc, iar lumina să fie eternă, trebuia să accept venirea nopții și sa-mi continui “cercetările” la lumina felinarelor pe alocuri inuman de stridente…

Sosirea nopții mi-a revelat însă o altă față a pașnicei Albufeira: altfel de figuri în căutare de distracție “de plajă”, muzică de un îndoielnic gust, o puzderie de pub-uri irlandeze. Magia specifică Portugaliei dispăruse în mare măsură - frumusețea autohtonă se vânduse Aurului străinătății… oare ar fi putut exista un contrast mai izbitor decât între țărmul divin din Lagos și furnicarul bahic din Albufeira?… era cel din urmă o condiție sine qua non pentru existența celui dintâi?... prefer să las aceste întrebări fără răspuns.

Secundele treceau, la fel ca și posibilitățile pe care le aveam pentru a reveni în Faro… iar ultimul tren nu m-ar fi așteptat, din păcate. Dar ce minune a tehnicii m-ar fi readus la gara Ferreiras în timp util?? Chiar și taxiurile atât de des ignorate în alte părți păreau aici un perpetuum mobile…

Am schițat în grabă un plan de acțiune:

Obiectiv: de obținut “inside information”/idee de transport de la vreunul dintre numeroșii angajați (în principiu britanici) de la orice terasă.

Unic rezultat: taxi la preț de turist.

Soluție dorită: teleportare imediată în dulcele târg Faro.

Soluție realistă: acceptarea serviciilor taximetristului ce susținea cu tărie faptul că Uber era interzis în Portugalia.

Concluzie: orice aventură are prețul ei. Iar în Algarve îl accept cu dragă inimă.

În consecință, văzând că taxiul mă aștepta cu portofelul și brațele deschise, beneficiind de 40 de minute până la plecarea trenului, mi-am recompensat vizita exagerat de sportivă în Albufeira cu o cină frugală (de vară, în ton cu atmosfera locală!), într-unul dintre bistrourile portugheze “rara avis”.

A urmat o scurtă, dar interesantă cursă cu taxiul (în compania unei specii pe cale de dispariție de taximetrist), iar apoi reîntîlnirea cu dragele căi ferate portugheze, ce contribuie constant la bunăstarea taximetriștilor locali anti-Uber… Portugalia știe cum să profite de pe urma turismului internațional - cu metode mai mult sau mai puțin îndoielnice...