#CoreeaDeSud & #CorreaDeNord @ #pyeongchang

Sud-COREEA și Podul de Flori

În timpul ultimului meu sejur în Coreea de Sud am cunoscut o societate ultra-civilizată, cetățeni ospitalieri, o capitală gigantică, vivace, dar și temeinic organizată, capabilă să funcționeze la parametri chiar și în cazul unor evenimente mai puțin comune, cum ar fi o vizită internațională controversată însoțită de ale ei consecințe asupra locuitorilor.

Era prima săptămână a lui noiembrie 2017... alte gânduri mă aduseseră pe meleaguri sud-coreene, dar coincidența a făcut ca sejurul meu să se suprapună vizitei controversatului Donald Trump și  evenimentelor din zilele precedente apariției sale. Am fost accidental martorul manifestărilor pro și contra SUA. Metropola nu dădea semne de neliniște în acea zi de sâmbătă - din întâmplare am sesizat grupuri de persoane mărșăluind prin diverse locații centrale din Seul, iar aspectul care m-a mirat a fost vârsta destul de înaintată a manifestanților. Însă în momentul în care

mulțimea a trecut prin fața palatului Gyeongbokgung, impulsul vital al curiozității m-a împins către grupul de polițiști ce urmărea pașnica manifestare. Firește, i-am întrebat despre ce este vorba, căci pancartele erau în coreeană, iar unicul element inteligibil era steagul Statelor Unite, ceea ce făcea extrem de ambiguă natura desfășurării de forțe...

Într-o engleză mai mult decât rudimentară, agentul mi-a răspuns că este vorba de sfârșitul democrației - o precizare și mai confuză decât observațiile mele anterioare. N-am avut de ales, m-am mulțumit cu răspunsul laconic și am decis să urmăresc știrile în limba engleză.

Manifestările pro SUA din acea seară erau motivate de faptul că guvernul progresist ar putea periclita bunele relații cu America, aliat tradițional și indispensabil Coreei de Sud încă din perioada dificilă de după războiul din 1950-1953 - pierderea unui astfel de sprijin însemnând cu adevărat sfârșitul democrației (ceea ce dorea să-mi transmită și polițistul de la fața locului).

Nu aveam să aștept mult completarea tabloului ideologic - 24 de ore mai târziu, într-o însorită duminică, urma să fiu martor al protestelor la fel pașnice ale taberei opuse.

În aceeași piață principală Gwanghwamun, alături de statuia împăratului Sejong, se adunaseră tinerii progresiști membri ori simpatizanți ai Mișcării de stânga a Luminilor. Liderii politici urcau din când din când pe o scenă improvizată, țineau scurte discursuri și introduceau diverși interpreți ori grupuri muzicale. Lumea era așezată pe caldarâm și ținea în mâini mici pancarte: "PEACE NOT WAR"... Totul decurgea cu o naturalitate și într-o armonie caracteristică locului - inimaginabilă în cazul protestelor (est)europene...

Am părăsit capitala coreeană o zi după vizita aproape plicticos de bine organizată a lui Trump, soldată cu zero surprize neplăcute…

Iar COREEA de Sud a continuat să se pregătească intens pentru evenimentul devenit de multă vreme omniprezent în viața cotidiană din Seul: Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyeong-Chang.

Surpriza fost pentru unii reluarea dialogului cu Nord-Coreea în contextul acestor Jocuri Olimpice... Curiozitatea privind viitorul relațiilor între cele două state, cât și nedumerirea SUA față de preferințele și direcția în care se va îndrepta aliatul tradițional au atins așadar cote maxime.

Într-o astfel de situație, firește că a trebuit să apelez la prietenii din Seul și să iau pulsul națiunii - chiar și de la atâta depărtare...
Ce crede populația despre această tentativă  pacifistă a guvernului sud-coreean? Există speranțe într-o redresare a relațiilor, și poate într-un viitor comun (măcar sub anumite aspecte)?

Bunul meu prieten J. Choi, mereu la curent cu realitățile locale, mi-a confirmat opinia și cele văzute în noiembrie. Părerile sunt încă împărțite - grupul de dreapta, sceptic la adresa vreunei evoluții pozitive & grupul de stânga, din care face parte și guvernul actual, pro Coreea de Nord și în favoarea dialogului.
În contextul tensiunilor prezente, al eventualității unui război nuclear provocat de fricțiunile dintre Coreea de Nord și SUA, unica soluție viabilă pentru guvernul sud-coreean este, evident, cea adoptată: dialogul.

Evitarea unui război în peninsula Coreea este prioritatea supremă, iar aliații americani sunt nevoiți să accepte situația și să nu se îndoiască de fidelitatea președintelui Moon, care este trup și suflet alături de SUA chiar și în privința aplicării sancțiunilor împotriva Nordului. Doar în astfel de circumstanțe, Trump a fost convins să renunțe la inițiativa unui război "preventiv".

Dar bineînțeles că tabăra de dreapta nu este convinsă de viitorul strălucit al colaborării dintre cei doi vecini. Nordul a încălcat de nenumărate ori armistițiul postbelic dintre cele două părți, nutrind speranța de cucerire a Sudului... Lipsa de încredere de care se "bucură" afirmațiile și promisiunile Nordului în ochii Sudului este cauzată în principal de aparențele înșelătoare - perioade de liniște urmate de perioade de agresiune și de efortul (constant în ultimii 40 de anii) de a-și fabrica propriul arsenal nuclear.

Majoritatea populației este încă de părere că un angajament serios cu și față de Coreea de Nord ar fi prematur. Se va merge în continuare pe varianta sigură, cea de a aproba sancțiunile impuse de Vest și de a rămâne de partea Americii orice s-ar întâmpla... în acest moment istoric, nimeni nu cunoaște mai bine decât Coreea de Sud semnificația expresiei “a se afla intre ciocan și nicovală”. Ostilitățile Nordului nu pot fi uitate cu ușurința de către Sud, un stat prin excelență pașnic și civilizat, însă trecut prin prea multe experiențe catastrofale pentru a-și permite ingenuitatea de a crede într-o fraternitate oricum devenită istorie… o poziție comprehensibilă, de altfel...

Întregul mapamond așteaptă acum Jocurile Olimpice de la Pyeong-Chang și ideea conform căreia Coreea de Nord și cea de Sud ar dori să-și unească forțele sub un singur drapel a devenit realitate: cele două state vor defila împreună la ceremonia de deschidere; se va forma și o echipă de hochei feminin pe gheață reprezentând  COREEA, o Coree istorică, scindată însă politic și geografic… Însă ce se va întâmpla după acest gest olimpic?

Sudul este prea prudent pentru a-și jertfi liniștea și pacea pe altarul identității istorice, este însă conștient de necesitatea unor sacrificii. Este posibilă o cale de mijloc și o relație amiabilă cu ambele părți?

În fond, unificarea simbolică (în special într-un context sportiv) a două state echivalează doar cu o redare temporară a identității istorice comune… este vorba de un teritoriu fragmentat de animozități și ideologie, pentru care unirea ar fi periculoasă - din atâtea puncte de vedere.

Or, dacă doar toponimul comun ar reconcilia popoare și ar anula decenii de discordie, și reconstituirea Moldovei noastre istorice ar fi posibilă, nu-i așa?...