#teoria & practica ucid clasa politica in #Romania ...





Duminica trecuta s-a organizat la Teatrul Gorki Berlin o discuție din seria Gorki Forum - Berliner Korrespondenzen, ce vizează diverse probleme de actualitate. De această dată, tema a fost politica în mediul privat și privatul în sfera politică. Desigur, acest argument a fost tratat cu referire la SUA, Israel şi Germania, dat fiind faptul că invitații au fost un sociolog israelian și un psiholog german.
Tezele puse în contrast s-au referit la rolul pe care-l joacă emoțiile in politică: câtă emoție permite discursul politic actual și dacă într-adevăr un astfel de mesaj încărcat de emoții (pozitive ori negative) poate avea consecințe de bun augur. După o confruntare care a avut puține puncte comune, doamna sociolog a fost de părere că emoțiile nu-și au loc pe scena politică, nici în SUA, nici în Israel, îndeosebi pentru că eventualele emoții pozitive sunt asociate grupului extremist de dreapta. La polul opus s-a aflat psihologul, care a afirmat că în politica germană emoțiile pozitive sunt bine-venite atunci când oferă electoratului speranță și motive (însoțite de propuneri clare) de ameliorare a condițiilor actuale de trai.

Dacă o astfel de polemică și discuție publică poate avea un rost în atâtea alte țări, in momentul în care ea este aplicată însă la politica românească, ea își pierde orice relevanță și sens. La noi nu mai e vorba de emoție când se vorbește de politică, iar emoțiile pozitive amestecate ori declanșate de promisiunile electorale sunt în general văzute ca pură demagogie. Politica în România este circ, telenovelă, film cu mafioți, "Moartea domnului Lăzărescu", orice până la sitcom de prost gust la care însă nu râde nimeni... orice, numai o chestiune serioasă nu. Ea este inconfundabilă din toate punctele de vedere - unică nu, pentru că a reusit să plagieze tot ce e mai rău de pe la vecini, și nu numai... de aceea, ea nu poate fi supusă normelor aplicate în alte societăți pentru că nu se pliază 100% pe nici un tipar existent în lumea civilizată... nu doar se opune bunului simț și rațiunii, dar sfidează cu încăpățânare orice scop chiar și aparent nobil... Servește intereselor clasei politice și nici măcar nu ascunde acest fapt. Politicienii (în special partidul de guvernământ) s-a evoluat într-o specie aparte, proscriși cu acte în regulă ce râd în nasul DNA-ului și nu doar se cred, dar și sunt (în cadrul actualului sistem controlat de ei înșiși) invincibili...

In concluzie, daca ar fi sa raportez la România astfel de discuții privind 2 tabere politice însuflețite de ideologii specifice & aflate într-o luptă pentru interesele poporului... as spune ca ele sunt frumoase și educative, însă reprezintă mai mult un basm pentru RO... viziunea politică determinată de o anume ideologie, "politicienii în slujba poporului" este atât perimată, utopică, ca să nu spun de-a dreptul ridicolă într-o țară în care traseismul politic din ultimii 27 de ani, în cazul în care ar fi impozitat, ar umple visteriile statului pentru urmatorii 100 de ani...

In Italia încă se mai pune o astfel de întrebare - încotro merge țara, ce se întâmplă cu ideologiile... însă în România, ea nu isi mai are de multa vreme rostul, noi suntem mult prea evoluați pentru astfel de chestiuni inutile... Tot ceea ce primează pentru clasa politica indigena este remunerația... căci politica este cel mai profitabil business care se poate practica - uși deschise peste tot, case de bani pe sistem de autoservire - pentru un politician nu există limite la noi... Nu e nevoie nici de etică, nici de bun simț, nici de respectarea legilor - criteriul este spinarea indoita si lipsa de scrupule... este ca un club în care, o dată ce ai intrat, esti membru până la moarte - all-inclusive, all the time...
Prin urmare, cine are timp de conversații teoretice & etice, ergo irealizabile cu privire la viitorul politicii in RO ??...

Comments

Popular posts from this blog

Die #Welt und das #Virus : die #coronazeiten in #europa

Traveling to #cyprus & #larnaca

#cipru #nicosia #lefkosia & #lefkoșa