#Mosaic - #biserica din #California

O biserică ce plătește impozite - însă în SUA !

Ce este MOSAIC ?

M-am întors luna trecută din Statele Unite - din California, mai exact. Trei destinații : Los Angeles, Las Vegas & San Francisco.

Să fi fost scopul voiajului dorința de a vedea cum Furiile care par să îl domine pe noul președinte au răscolit teritoriul ? Nicidecum ! Deoarece daunele nu sunt încă vizibile cu ochiul liber - doar câte vreun Latino își continua răspunsul la întrebarea mea cu vreun comentariu privitor la cunoscuții discriminați sau eventual amenințați cu expulzarea automatică în momentul comiterii vreunui delict, fie el și minor. Mă rog, fiecare cu ce-l doare...

Însă acestea sunt sondaje și considerații făcute din mers, obiectivul călătoriei a fost unul pur turistic - mai mult geo-socio-cultural.

Iar California mi-a oferit destul material: (deși e puțin spus) o sumedenie de discontinuități și contraste ce merită văzute cu proprii ochi.

M-am simțit ca acasă în mediul atât de variat, iar entuziasmul cultural ce mă caracterizează mă împinge să intru în contact cu localnicii, evident !

Exact așa am descoperit și o (relativ) nouă sursă de entuziasm pentru californieni : este vorba de biserica MOSAIC.

În România și în mare parte din UE încă nu este cunoscută această mișcare religioasă. Și pentru subsemnata (călător înrăit și ultra-interesat de realitățile internaționale) a fost o surpriză. Diversele grupări religioase emergente la noi în România în anii ‘90 ni se prezentau încununate de un exces de zel ce părea prea frumos pentru a fi adevărat - taman de aceea mi se părea dubioasă invitația membrilor acestor comunități de a participa la evenimentele lor prin excelență muzical-religioase. De astă data însă, acest exces de prozelitism nu s-a manifestat în același mod.

Eram la plimbare cu proaspătul meu soț pe Hollywood Blv., așteptând să văd ceva mai mult decât steluțele de pe Walk of Fame și cinematografele asaltate de turiști. Deodată observ o aglomerație ce aducea mai mult a deschidere, vernisaj ori alt eveniment monden. Pe esplanada clădirii în stil Bauhaus defilau tinerei chic purtând pancarte pe care se descifra cuvântul MOSAIC. ‘Bun, o fi numele event-ului’, îi spun însoțitorului meu, care era și el devorat de o curiozitate incomensurabilă. ‘Aflăm mediat.’, mă decid într-o clipă. Ei ne văd oprindu-ne curioși & ne urează bun-venit. Eu îi întreb brusc: “dar ce e MOSAIC ? despre ce e vorba ?”

Răspunsul a fost: “Mosaic is a church, where we get together and have fun.”  

OK… am prins ideea… însă despre ce tip de ‘fun’ este vorba ? N-am mai avut chef să întreb. “Vom reveni când ne terminăm plimbarea”, le-am spus. Ei n-au părut prea dezamăgiți, cu siguranță au destui adepți pentru a se putea lipsi de încă 2.

Din momentul în care am perceput cuvântul ‘church’, interesul a atins valori negative. Însă mi-am spus: hai să vedem care-i ideea, măcar voi avea parte de material pentru scrierile mele.

Zis și făcut: am făcut stânga-mprejur și ne-am pomenit cu cei care ne invitaseră adineauri prezentându-se și invitându-ne spre sala principală, unde avea să înceapă ‘misa’. Ce coincidență !...

În sala modernisimă, totul era organizat ca în marele cinema-uri & evenimente, peste tot indivizi care te direcționau spre locul liber cel mai apropiat - absolut toți tineri sub 35 ani. Sala era arhiplină, misa începuse deja în forță cu o evoluție muzicală (mare surpriză !) foarte antrenantă: întreaga sală cânta împreună cu grupul de pe scenă. În special solista era într-un fel de transă, pătrunsă 300% de muzica și versurile piesei pe care o interpreta.

După energicul incipit, pe scenă își făcu apariția un (vizibil) popular individ, aclamat de toată lumea, care începu să mulțumească pentru participarea numeroasă la toate evenimentele din ultimele săptămâni atât de active din existența Mosaicului. Își prezentă și nevasta, la fel de tinerică și îmblugită ca și el, ambii afișând o complicitate îndrăgită & fluierată de toată sala, aruncând în stânga și-n dreapta vorbulițe despre viața lor de familie, dar mai ales din sânul bisericii lor atât de june, care are atâta nevoie de sprijin !

Ca la un semn se afișă pe ecranul gigantic numere de telefon și de conturi în bancă, iar acoliții fideli își începură defilarea printre rânduri, împărțind găletușe ce sperau să se umple grație generozității spectatorilor. Nu îmi puteam ascunde zâmbetul ironic, nici stăpâni o privire cu subînțeles spre tovarășul meu… însa voiam să vad ce urmează…

Urmă enumerarea evenimentelor programate în viitorul apropiat, și după o prea lungă (și evident redundantă) introducere, își făcu intrarea reverendul star al misei : îmbrăcat într-un lejer compleu ‘californian’ de in alb. Și deși stăteam în ultimul rând, aş fi putut jura că am observat frizura îmbibată de gel al umilului slujitor al Domnului.

Concluzia lui, presărată cu exemple concludente din cotidian, era că toți pământenii își doresc atenția Mântuitorului, însă nu reușesc s-o obțină, pentru că nu au destulă credință. Altfel spus, ești un “Loser” tocmai pentru că nu crezi în Dumnezeu. Dacă ai crede, toate ți-ar merge şnur ! Deci necredința ta e motivul insuccesului...

Ok, mie mi se pare foarte bine că pastorul respectiv dă lumii speranță (cel puțin este un discurs optimist), având în vedere că multi alți californieni au nevoie de ajutorul unui psihiatru pentru a-și inocula un strop de pozitivism; ca să nu mai vorbim de cei ce caută scăparea în droguri.

Însă sunt astfel de predici cu adevărat dezinteresate ? Nu sunt și ele un fel show hollywoodian care oferă publicului vulnerabil ceea ce vrea și profită de pe urma beneficiilor financiare ? Am observat și alte priviri critice în public - m-am bucurat că nu eram eu singura sceptică. După o oră de analizat show-ul întâmpinat cu atâta entuziasm, am decis că investigația poate lua sfârșit. Privirile adepților ce străjuiau ieșirile au fost însă dezaprobatoare. Nu ne-au întrebat de ce nu îmbrățișăm revelația; s-au limitat sa afișeze o grimasă situată în limitele politeții, dar care însemna ceva de genul: “nu știți ce pierdeți !”

La urma urmei, întreg Hollywood-ul e un teatru - se oferă câte ceva pentru fiecare; iar orice reprezentație/distracție se plătește; fiecare contribuie sau profită cum poate de pe urma mitului. Atâta timp cat o face în limitele legalității și ale decenței - “there’s no business like show-business”, “anything goes” sau “it’s a free country” - orice dicton hollywoodian este aplicabil.

În orice caz, după cercetări ulterioare, am aflat că MOSAIC are din 2012 filiala în Hollywood și a fost numită de Associated Press “o mega-biserică de hipsters”, “o congregație plină de tinerei moderni ce lucrează preponderent în industria filmului și au ca hobby realizarea de scurtmetraje”. (1)

Deci nu mă situam chiar așa departe de adevăr...

(1)(Flaccus, Gillian 2010, “LA megachurch hopes to win Super Bowl ad contest”. Yahoo news. Associated Press.)