#egipt #cairo - voiaj in vremuri tulburi

CAIRO… voiajul din vremea protestelor

Sinceră să fiu, nici nu știu de unde să încep povestea… Ar fi de menționat protestele populației împotriva lui Al Sisi, pe care le-am văzut cu ochii mei acum 3 săptămâni, străzile în furie și extaz, pline de speranța de a schimba în sfârșit ceva… proteste instrumentalizate din 'afară', de către nu mai puțin pătatul Muhammad Ali, hotărât să întoarcă armele împotriva foștilor aliați… în orice caz, manifestările populației au fost văzute cu ochi răi de alte țări musulmane, cum ar fi Turcia, în care s-a criticat (la radio & tv) tentativa eșuată de "lovitură de stat"... evident, tentația proiectării a fost prea mare, un mecanism defensiv trebuia utilizat de către autoritățile turcești, mereu în căutare de analogii pentru propriile "peripeții" cu Fetö…

Dar voiajul meu în Egipt nu a fost doar o incursiune în realitățile politice și sociale ale țării, pe care le-am cunoscut și cu ajutorul prietenilor mei din oraș. Doar cuvântul "Cairo" îmi evocă astăzi o sumedenie de amintiri:

Soarele omnipotent, bulevardele aglomerate, piramidele de 7000 de ani, plimbarea în trăsură și apoi pe spinarea camilei până la figura emblematică a Sfinxului, terasa de pe malul Nilului unde am zăbovit ore întregi, la discuții diverse, contemplarea împrejurimilor (fluviul, insula Gezira, bărcile luminate) și compania prietenilor egipteni… la Cairo am intrat în contact cu atâta lume binevoitoare, deschisă, primitoare, totul s-a petrecut cu o viteză incredibilă... Conceptul definitoriu al voiajului: tumult / aventură / neprevăzut. 

Am avut o poziție strategică în metropola pe care am explorat-o din toate punctele de vedere - reședința am avut-o în bulevardul Talaat Harb, la doi pași de piața Tahrir (Piața Independenței), unde s-au și desfășurat protestele menționate. 

Mă așteptam oarecum la haosul din centrul "vechi" (arhitectura predominantă este cea a anilor '30): îmi place să știu că mă aflu în mijlocul unui oraș ce pulsează, ce trăiește, însă "parfumul" de benzină emanat 24/7 de autoturisme ce în Europa ar intra în categoria "oldies", combinat cu o temperatură de  35 de grade și cu o umiditate considerabilă (ce îngreuna respirația) nu se află în topul preferințelor mele. 

Însă legendarul Cairo este fără îndoială năpădit de contraste: tradiția cu modernitatea, moscheile și autoritatea Fatwa (responsabilă de religie și de moralitatea cetățenilor) cu hotelurile sau barurile ultramoderne. 

Exact așa cum insula Gezira, verde și liniștită, contrastează cu vechiul centru invadat de autoturisme "vintage", cum ar fi numite ele în Berlin Friedrichshain… 

Toate acestea mi-au cam adus aminte de Istanbulul pe care l-am văzut acum 12 ani... 

Cairo se află pe drumul modernizării, ce are loc destul de lent și în sens invers: de la periferie spre centru - cartierele abitabile și respirabile sunt cele ce au fost populate și de centre comerciale la standarde europene. Doar acolo, în modernele suburbii, se simte cu adevărat izul prezentului… și aici mă refer la casele noi, la străzile aerisite, spațiile verzi și la curățenia greu de menținut în restul metropolei, ce prezintă zone afectate de o sărăcie cruntă...

Și la capitolul comercializarea alcoolului s-au înregistrat ceva progrese: băutura mult râvnită de unii și temută de alții se găsește în majoritatea restaurantelor de nivel vestic. În rest, cei ce doresc să experimenteze aceste senzații tari cu riscul de a-și scandaliza prietenii sau familia pot să-și procure capriciul (care, paradoxal, este însemnat "made in Egypt") în mici magazine ce poartă fatidicul nume de Drinkies. Din motive obiective, marfa în cauză este înmânată în sacoșe de plastic de culoare neagră. Evident, consumul de alcool nu este bine văzut și poate afecta reputația celor ce doresc a fi considerați decenți. Același lucru este valabil și pentru diversele gesturi de afecțiune între bărbați și femei în spațiul public (din fericire, străinii sunt scutiți de oprobriul public). 

Cât despre vălul pe care femeile ar trebui să-l poarte într-o țară încă destul de guvernată de Islam, el este opțional. Prietenia între băieți și fete este permisă, însă în numeroase familii se mai practică (încă!!) aranjarea căsătoriilor... în special dacă două familii bune (de clasă medie) consideră unirea destinelor progeniturilor drept idee strălucită. 

Surprinzător poate, însă uneori tocmai vlăstarii acestor familii, cei ce își doresc emanciparea și laicizarea, sunt cei ce se conformează tradițiilor și obiceiurilor familiale, condamnând orice relație amoroasă ce nu duce la un angajament pe viață și "decadentul stil european", așteptând căsătoria pentru a-și începe viața sexuală. În mod evident, aici ideea de iubire nu poate fi separată de aceea de sex. 

Însă tânăra generație a început deja să se emancipeze: avantajele "occidentalizării" nu mai pot fi negate; fetele sunt încurajate să studieze și să lucreze, căsătoria fiind preconizată abia pentru vârsta de 25-30 ani. Desigur, există și printre bărbații tineri cei ce sunt dispuși să ofere consoartei un trai lipsit de griji, scutind-o de "corvoada" serviciului, DOAR în cazul în care consoarta în cauză nutrește o astfel de dorință. Bărbatul își îndeplinește rolul de domn mai convingător decât ceea ce se crede în Europa. 

Iar Fatwa, instituția responsabilă de chestiunile juridice islamice, iar mai nou, și de purtarea musulmană a populației, are un rol important doar pentru că este subordonată Ministerului Justiției, beneficiind de sprijinul forțelor de ordine, însă nu se bucură de mare popularitate în rândurile populației. 

Să nu uităm că este vorba de Egipt și nu de Peninsula Arabică sau de Maghrebul arab, cu toate că Islamul a avut o influență semnificativă în modelarea ulterioară a mentalității locale. 

Egiptul a fost mereu undeva la o încrucișare de drumuri... o civilizație milenară în cadrul căreia  Islamul a jucat un rol secundar. Fapt pentru care istoria contemporană a Egiptului și majoritatea populației elogiază figura modernizatoare a lui Sadat, nu cea a dictatorului Nasser, a Frăției Musulmane, a lui Mubarak, Mursi ori Al-Sisi.

Este demn de amintit faptul că Egiptul a fost țara ce i-a oferit adăpost șahului Persiei, Mohammad Reza Pahlavi, în urma revoluției din Iran... Mormântul acestuia se află, alături de cel al ultimului suveran al Egiptului, Farouk, în moscheea Al Rifa'i, situată alături de moscheea medievală (sec. al XXIV-lea) Sultan Hasan, chiar în vecinătatea Cetății lui Saladin. 

Istoria a fost cruntă cu Egiptul, iar capitala-i poartă amprenta diverselor etape istorice... Cetatea și moscheile din apropiere sunt însă unicele monumente istorice din interiorul orașului... Pentru relicvele Antichității se construiește un nou muzeu în apropierea piramidelor și a Sfinxului de la Gizeh, la vreo 20 km de centrul vechi. 20 km în teorie, căci în practică, din pricina calității șoselei și a traficului imposibil, mi s-au părut 80…

Sper că autoritățile vor realiza faptul că nu doar minunile Lumii Antice sunt importante, dar și infrastructura contemporaneității, ce are disperată nevoie de îmbunătățire, nu doar pe ruta spre Gizeh, ci în general... deși se pare că descongestionarea traficului este pentru moment utopică… 

Cairo și haosul său m-a fascinat… amestecul de oameni, epoci, automobile, cafenele, dughene și magazine de toate genurile… restaurante fastuoase cu platouri opulente și modeste localuri specializate în koshary... moscheile, bisericile (de rit catolic, armenesc ori copt), Nilul, opera, Cetatea lui Saladin și parcul Azahar, ce îmi păruse o oază într-un deșert fără sfârșit… toate aceste amintiri aveau să se contopească, unindu-se cu cele legate de Beirut și Istanbul, următoarele etape din cadrul acestei recente călătorii orientale.

Și totuși, Cairo își are farmecul său… iar Egiptul are încă o mulțime de locuri fascinante…

Cum îmi spuneau prietenii: Cine bea din apa Nilului, revine negreșit în Egipt… sper că au dreptate...