O noua #Iugoslavia ? Initiative #balcanice





Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat în aprilie 2017 că dacă Europa s-ar destrăma, prima consecință ar fi un război în Balcanii de Vest - fapt ce nu ar fi în interesul nimănui, evident. Și tocmai pentru a preveni orice posibile conflicte sau restructurări teritoriale (tip Albania Unită) s-a propus o nouă soluție pentru Balcani: o mini Iugoslavie economică ! a win-win situation ?

Ideea aparține actualului președinte sârb, Alexandr Vucic, care a fost de părere că o uniune economică a statelor balcanice ar fi un prim pas spre aderarea la UE. UE a acceptat propunerea cu nemărginită recunoștință - la summit-ul vest-balcanic de la Trieste de ieri 12 iulie, a fost luată o decizie finală : una pozitivă.

Ar fi vorba de o uniune vamală si de transport în parteneriat cu UE; căci toate statele fost iugoslave (exceptând Slovenia și Croația, care sunt deja membre) doresc să fie în mod oficial europene: Muntenegru, Serbia & Albania sunt candidate, Bosnia abia și-a înaintat candidatura, iar Macedonia depune eforturi considerabile în vederea soluționării disputei toponimice - în speranța ca apoi Grecia să nu se mai opună unei candidaturi. Până și Kosovo visează la UE.

Această soluție surâde așadar Uniunii Europene, care nu are posibilitatea a de mai accepta noi membri, însă dorește să-și păstreze influența în zonă; UE ar câștiga astfel timp și ar putea continua să-și exercite influența într-un teritoriu instabil, asupra căruia alte puteri rivale își dispută deja dominația.
Uniunea propusă este o modalitate de a aduce stabilitate în “butoiul balcanic de pulbere”. Căci din perspectivă economică, Balcanii nu prezintă interes pentru UE, însă din punct de vedere geopolitic, ei sunt esențiali (ceea a demonstrat și tumultuoasa lor istorie).
Iar în condițiile în care Serbia ar fi cel mai dezvoltat stat din uniunea vest-balcanică, în jurul căreia aliații mai săraci ar gravita (exact ca odinioară), propunerea nu este nici pe departe una altruistă.

Surogatul (deocamdată economic și de transport) ar fi agreat de mulți localnici iugo-nostalgici, având în vedere că regimul comunist local nu a avut caracteristicile celui românesc, de exemplu.
Chiar în centrul capitalei muntenegrene, Podgorica, există un ‘Titograd’-Bar și un Titograd Radio... Ceva echivalent ar fi de neînchipuit pe meleaguri mioritice sau în Rusia, unde nu se mai păstrează nici măcar  denumirile de Stalingrad ori Leningrad...

În plus, căderea Iugoslaviei a lăsat în urmă-i un vid de putere ușor exploatabil de către alte forțe mai mult sau mai puțin vecine (Rusia, Turcia, SUA, Germania).
Fosta Iugoslavie s-a destrămat din pricina tensiunilor și rivalităților interne, în principiu a celei dintre sârbi și croați, iar noua & îmbunătățită Iugoslavie sub formă de uniune economică vest-balcanică ar fi și ea un produs bipolar: 8 milioane de sârbi (în Serbia & Bosnia) și 5 milioane de albanezi (Kosovo, Albania, Macedonia).

Desigur, nu vorbim de formarea unui nou stat, în care cele 2 etnii vor conviețui și concura pentru “supremație”. Este doar o uniune economică - din care, însă, în opinia cotidianului german ‘Die Welt’, ar putea deriva un stat (căci, până la urmă, și Germania sau UE au debutat ca uniuni vamale și au devenit ulterior state).
Avantajul unei astfel de uniuni ar fi în primul rând simplificarea contractelor comerciale, care nu s-ar mai încheia între UE și diverse țări, ci s-ar trata exclusiv cu Uniunea Vest-Balcanică. Aspect de pe urma căruia ambele părți ar beneficia, propulsându-se considerabil economia balcanică. Aderarea ulterioară la UE ar fi atunci o consecință logică.

O altă problemă ar fi candidatura UE a Kosovo, care în ochii Serbiei nu este un stat independent, ci o exclavă sârbă, o parte integrantă a Serbiei. Exact ca în cazul Turciei cu Cipru, pe care nu îl consideră un stat de drept - din pricina diviziunii în sectoarele turc și grec. Cipru este astfel un stat de facto, însă nu de jure.

Cât despre Muntenegru, cel mai avansat în negocierile cu UE, acesta ar fi cel ce ar pierde cel mai mult dacă Uniunea Vamală Balcanică ar deveni un surogat permanent de UE. Pentru Kosovo, în schimb, statul cu cele mai mici șanse de aderare, ar fi cea mai indicată șansă de progres economic în direcție europeană. Deoarece nu se știe când și dacă UE va mai fi capabilă de integrare a noi membri.

Comments

Popular posts from this blog

Die #Welt und das #Virus : die #coronazeiten in #europa

Traveling to the #paisvasco / #basquecountry

Leimotiv #greece - #travel for the essentials! #santorini